Întoarcerea… spre viitor!

,,IMPLICARE ȘI CREATIVITATE ÎN PROTEJAREA ȘI ÎNFRUMUSEȚAREA MEDIULUI” – CONCURS JUDEŢEAN – MAI 2012

MENŢIUNE                   

Întoarcerea …spre viitor !

 

Anton Claudiu – Mihai

Clasa a – VII – a

Şcoala cu cls. I- VIII , Nr. 2 „Vasile Pârvan” Bârlad

Îndrumător : prof . Hohan Simona

                      Explorând mai îndeaproape mediul ne stârneşte interes şi ne provoacă admiraţie terminologia specifică : eco- ; bio- ; pro- ; naturist ; tradiţional ; verde ; etc.

Dar cel mai mult atrage atenţia termenul „protecţie”.

Acest cuvânt ni se imprimă în minte şi percepem noi , în mare , să avem grijă de entitatea respectivă , adică de aşa numitul „ Mediu”, mai simplu înţeles drept „faţa planetei”.

Toţi oamenii trebuia să conştientizeze şi să perpetueze această acţiune pentru mediul înconjurător.

Cumulând toate acţiunile care pot fi făcute pentru protecţia mediului, putem reduce totul la un simplu fapt şi anume : curăţarea tuturor locurilor de care ne-am folosit până acum şi de care ne vom folosi şi mai târziu.

Am observat de multe ori, în imagini sau în realitate, cum oamenii care merg la iarba verde sau picnic, au tendinţa de a lăsa gunoaiele pe suprafaţa care i-a găzduit , ori de a le arunca în albiile râului sau în lacul pe malul căruia s-au răcorit . De fiecare dată mă miră faptul că , aceiaşi oameni , săptămâna următoare , strâmbă din nas când se întorc în poieniţa multicoloră de ambalaje . Şi se mută în alta care va deveni la fel !

Acest lucrul poate fi începutul unui dezastru , de la marginea localităţii fiecăruia până la nivelul planetar .

La ora actuală , familiie sau grupurile numeroase, distrându-se foarte bine , aduc mediului o poluare fonică inadmisibilă . Nu prea îi înţeleg de ce au ieşit în natură când ei de fapt nu fac decât să-şi asculte propriile voci sau nişte aparate . Când mai simt ei „spiritul naturii”?

Familiile formate din 3-4 persoane care sunt toate foarte civilizate şi îşi aruncă reziduurile în coşuri speciale , nu rup plantele , nu-şi spală maşina în apele naturale şi nu poluează fonic sunt nişte rarităţi .

Anul acesta , la nivelul ţării noastre , zăpada s-a aşternut în cantitate exagerat de multă , opinia publică manifestând , în aceste zile , un interes deosebit în legătură cu „problematica posibilelor inundaţii de primăvară „. Din cauza defrişării , oamenii suferă la ora actuală de zăpada care le năvăleşte casele şi se întreabă de ce s-au construit atâtea autostrăzi  în locul lizierelor sau pădurilor.

Printre cele mai acuzate de poluare sunt automobilele , fie maşinile mici sau de mare tonaj , care scot pe ţeava de eşapament gaze arse sau fum , pe care îl putem inspira fără să vrem , aducându-ne boli de plămâni şi alte probleme .

Într-o excursie , la munte , am văzut câteva sătucuri mici în care nu erau decât căruţe şi biciclete . Oamenii de acolo se plângeau că nu sunt drumurile bune pentru maşini dar nu cred că înţelegeau ce binefacere e acest lucru dintr-un anumit punct de vedere . La ora actuală , în China , fiind foarte multe persoane , deci foarte multă poluare de la maşini , se mai circulă , în mare parte cu bicicleta sau tricicleta . Această acţiune este foarte bine gândită , o economie pentru om , o protecţie pentru mediu . Tata îmi povesteşte că şi la noi , mai demult , existau zile în care nu mergeau decât autoturismele cu un anumit număr de înmatriculare ( cu soţ sau fără soţ ) şi lumea se descurca destul de bine folosind mijloacele de transport în comun .

Să nu uităm de fabrici , care lucrează în continuu , marea majoritate pentru a face noi produse necesare omului sau pentru a recicla obiectele sau materialele în scopul refacerii unui nou obiect atribuit comercializării , dar şi ele contribuie în parte la aşa numita „poluare”.

La o lecţie de geografie ne-a explicat doamna profesoară că a utiliza produse chimice în locul materialelor naturale este tot o formă de poluare mascată , o încurajare a industriei care până la urmă distruge şi omul şi mediul pe care se zice că l-a protejat .

Fiecare dintre noi primeşte sfaturi despre cum poate contribui la protecţia mediului, facând gesturi aparent simple .

Dar de fiecare dată când privesc sau citesc tot felul de propuneri şi le compar cu cele primite drept sfaturi de la cei mai în vârstă , mi se pare tot mai mult că nu noi descoperim noutăţi , ci doar readucem în practică nişte experienţe vechi sub o formă de prezentare nouă .

Văd într-un documentar cum nişte englezi se străduiesc să construiască o casă din lut şi se străduiesc şi mai tare să convingă oamenii cât sunt de confortabile şi economice , ce proaspăt se menţine aerul , ce ieftine şi uşor sunt de amplasat şi mă gândesc : bunicii mei de la ţară nu ştiu că trăiesc de o viaţă într-o casă ecologică !

Un coleg mi-a atras atenţia asupra unui serial în care sunt prezentate echipe de oameni care încearcă , în joacă , să vadă cum se trăia acum un secol la o fermă englezească , folosind uneltele şi produsele de atunci . Din povestirea lui îmi dau seama că şi la noi încă mai sunt folosite metode din acea vreme , nu s-au pierdut de tot , încă mai sunt utile .

Privesc la televizor cum americanii descoperă că aparatele electrice se mai pot şi închide şi îşi dau unii altora sfaturi prin emisiuni speciale despre câtă economie au făcut aplicând nişte gesturi la care bunicul meu este de mult expert : becul se stinge când ieşi din cameră , computerul şi televizorul se închid când te ridici de lângă ele , nu se lasă nimic în priză când pleci de acasă .

Citesc în reviste explicaţii despre cât de greu se descompun masele plastice în natură ( sute de ani ) , despre cât de multe pungi şi ambalaje sufocă solurile şi apele şi despre cât de naturală este o sacoşă din pânză , un sac de cânepă , o traistă ţesută în casă , un coş împletit din nuiele sau papură şi mă gândesc la mătuşile mele pe care le văd de când mă ştiu spălând şi reparând toată această serie de obiecte utile . Nu au nădejde în sacoşele de plastic , se rup uşor şi costă mai mult.

Într-un ziar , un cercetător ne atenţionează că detergenţii sunt foarte toxici pentru mediu şi pentru om , fiind cancerigeni . Am văzut că la ţară oamenii încă mai fac săpun de casă , utilizând resturile de grăsime şi am auzit că există unele plante din care se scoate o soluţie ca un detergent .

Mama citeşte într-o altă revistă un sfat şi bunicii i se pare amuzant : cum adică să aşteptăm până se umple maşina de spălat ca să o punem în funcţiune ? dar este timp ca să facem altfel , cine spală toată ziua ?

La fel de mult ne amuză pe toţi sfatul să închidem robinetul când nu avem nevoie direct de jetul de apă . Cine îl poate suporta să-ţi sune în ureche când apometrul se roteşte iar fântâna e departe şi adâncă ?

Când mergem în vizită la un prieten de familie tata îl tachinează că are « centrală solară » . Fiind locuitor la casă , şi-a instalat un cazan mare pe nişte stâlpi înalţi de la care şi-a tras ţeava cu robinet , duş în aer liber , furtun de udat în grădină .

Încălzirea apei la soare o mai face şi bunica , vara , pentru diverse treburi şi ne ceartă pe noi , nepoţii , când ne place să ne bălăcim prin ea .

Vecinul nostru , mai în vârstă , este renumit pentru faptul că la el găseşti toate lucruşoarele posibile oricând ai nevoie : sforicele , căpăcele şi dopuri de toate mărimile , sârmuliţe şi şuruburi de toate metalele , la fel cum şi bunicul are în magazie , pod , şopron o mulţime de lucruri relativ vechi dar pe care ce mândru le scoate şi le foloseşte sau le împrumută cuiva – “ce bine când păstrezi , nu se ştie când ai nevoie , când nu ai bani , când nu găseşti “

Nu ştiu cât de bine înţeleg ei termenii de “reciclare” şi “refolosire” dar asta fac din totdeauna , evită risipa ca pe o asigurare a strictului necesar , o posibilitate de a se descurca repede şi uşor .

Aşa ajung să înţeleg şi eu de ce nu mă lăsa doamna învăţătoare să rup şi să arunc hârtii . La ora de geografie am făcut un calcul simplu : dacă toţi locuitorii oraşului meu ar dona câte o foaie de hârtie s-ar aduna suficiente foi cât pentru a se face setul de caiete necesare unei clase de elevi pentru un an şcolar .

Acum parcă  încep să înţeleg de ce se fac statistici despre economia de materii prime .

La fel parcă înţeleg de ce toate curţile vechi erau pline de arbori , de ce peste tot în cartierele mărginaşe şi la ţară e plin de pomi şi arbuşti plantaţi de mai multe generaţii de locuitori .

Nu mă mai supără cerinţa de a merge la sădit arbori sau flori în preajma şcolii sau a oraşului , nu mă mai enervează aşa de tare poveştile bunicului în dreptul fiecărui copac din gospodărie , nu mă mai mir de ce trebuie să meargă să îngrijească şi copacii de pe stradă , de pe câmp , din cimitir .

Am auzit şi am înţeles la şcoală , la biologie , cât de mult poate însemna un singur copac în preajma noastră , cred că pentru fiecare om ar trebui plantaţi şi întreţinuţi câţiva copaci .

În concluzie, îmi dau seama că tot noi , oamenii am stricat mediul înconjurător şi l-am adus la poluare .Aceasta s-a întâmplat din dorinţa de a trăi mai bine , de a avea mai multe , de a progresa.

Acum se caută soluţii ca să reparăm natura dar fără să renunţăm la activităţile şi obiectele cu care ne-am obişnuit .

Discut uneori cu colegii sau mai aud pe la televizor unele păreri , îi ascult şi pe domnii profesori la şcoală şi îmi dau eu seama că nu toate ideile sunt corecte , pe multe nu le înţeleg încă .

Spre exemplu cum este cu   înlocuirea benzinei cu ulei de rapiţă sau de alte plante . De cât teren ar fi nevoie ca să cultivăm suficiente plante pentru a alimenta toate maşinile care sunt în circulaţie şi care , probabil , vor fi şi mai multe ? În mod sigur mai mult decât cel de pe care pasc toţi caii pe care îi folosim acum .

La un post de televiziune locală un inginer discuta despre faptul că s-ar putea să stricăm şi puţina apă pe care o avem în zonă dacă se începe extracţia unor resurse de materiale combustibile descoperite aici ( gaze de şist ).

La şcoală ne ceartă doamna dirigintă dacă nu aruncăm corect deşeurile în coşurile speciale dar maşina vine rar ca să le ridice , mai multe se împrăştie pe jos . La fel şi acasă , nu avem loc să ţinem mai multe coşuri de gunoi iar ca să nu amestecăm  materialul mă cert cu fratele meu care să coboare trei etaje de mai multe ori pezi .

Deşi nu mai rup caietele , consum hârtie tot mai multă şi îi aud şi pe alţii spunând la fel , şi la şcoală şi la birouri , la serviciu la mama , se cer tot mai multe acte şi dosare .

Aş vrea să pot să descopăr eu o soluţie bună pentru ceva , ceva care să ajute oamenii dar şi mediul în acelaşi timp . Aş vrea să dorească şi alţii la fel , nu doar să se plângă şi să comenteze .

Începem cu toţii prin a fi mai puţin neglijenţi , prin a nu mai strica , a nu mai rupe plantele , a nu mai arunca gunoaie peste tot .

Ţinând cont de toate acestea , mie personal mi se pare că obiceiurile tradiţionale care încă s-au mai păstrat pot fi foarte utile ca soluţii de salvare viitoare , majoritatea fiind activităţi mai puţin distrugătoare pentru mediu dar suficient de utile pentru viaţa omului .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − one =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.